FRF știe de ce duce naÂțioÂnala la Piatra-Neamț. Urbea lui „Pinalty” este, probabil, unul dintre ultimele bastioane ale simpatiei tricolore. Chiar și după eșecul cu Bosnia, la Piatra-Neamț se mai găsesc cuvinte frumoase pentru fotbaliști.
În comuna Pângărați, la 20 de kilometri de oraș, patru copii vopsiți pe față cu roșu, galben și albastru (foto mare) așteptau încă de la prânz microbuzul care să-i ducă la meci. Echipați cu steaguri și goarne, puștii își făceau încălzirea la marginea drumului, stârnind câinii din comună. „Mergem la meci, pentru că iubim naționala. Păcat că am pierdut în Bosnia și nu mai avem șanse de calificare”, spune dintr-o suflare Emanuel David (12 ani), fotbalist la Ceahlăul. Micuțul face naveta în fiecare zi la oraș, pentru antrenamente. Fratele lui mai mare, Marius, e ceva mai acid. „Întrebați dacă Răzvan trebuie să plece? Păi, eu aș zice că da”.
Nea Costică face calcule pe clasament, ca Răzvan Zgomotul goarnelor rămâne în urmă, acoperit de șuieratul unui tren personal. Pe geam, un tânăr agită un steag tricolor, deși afară nu sunt mai mult de 9-10 grade și sigur i-au înghețat mâinile… La Piatra-Neamț, agitație mai mare e doar în parcul central, acolo unde părinții își duc copiii la plimbare. Doar naționala mai scoate din amorțeală orașul condus de Gheorghe Ștefan, iar oamenii apreciază lucrul acesta… Nea Costică este pensionar. Stă pe o bancă în parcul central și răsfoiește un ziar național.
Acceptă ușor o discuție despre prima reprezentativă a țării. „Naționala este mereu bine-venită la Piatra-Neamț. Veți vedea ce frumos știu moldovenii să-i încurajeze pe fotbaliști. Nu ca suporterii din Bacău, care au huiduit jucătorii. Am citit în ziar, ar trebui să le fie rușine”, spune nea Costică, fără să ridice însă tonul. Ca om care a văzut multe în viață, nu se aruncă să dea verdicte, nici în cazul demisiei lui Răzvan Lucescu. Deschide ziarul și arată cu degetul pe clasament. „Ia uite! Câștigăm cu Luxemburg și intrăm cu șanse în lupta pentru locul doi. De ce să-și dea demisia? M-a durut că am pierdut în Bosnia, dar lasă, că tot noi o reparăm”. Despre Mutu, nimic clar: „N-a putut mai mult, n-a fost sprijinit. Poate dă gol cu Luxemburg”.
„Sucks”, ba nu, „Iubim naționala” Câțiva pași mai încolo, chiar lângă zidurile bisericii ridicate de Ștefan cel Mare în 1498, patru adolescenți și două fete joacă volei cu o minge de fotbal. „Ce părere aveți despre națională?”. Unul dintre ei, ceva mai încins, scapă un „sucks” (n.r. – pute!), dar e temperat de ceilalți. „Două fete frumoase, deloc o raritate la Piatra-Neamț, prind discuția din zbor. „Păcat de golul lui Marica…” Zâmbetul și vorbele lor rămân ca o adiere în urmă. La Piatra-Neamț, oamenii încă iubesc naționala, dar nici ei nu sunt un monument al răbdării. Anul trecut, cu Albania, meciul s-a încheiat pe ritmuri de „Demisia, demisia!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER